11.12.2020

ANUNȚ INCEPERE PROIECT:

“Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19

Beneficiar proiect: ONVIRA PREST SRL

OBIECTIVUL MĂSURII: Acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3, a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

PROIECTUL ESTE COFINANȚAT DIN FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALĂ PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE, Axa prioritară 3 – Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID-19, Prioritatea de investiții 3d – Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare.

Valoare proiect:834.813,75lei

Finanțare nerambursabilă UE:725.925lei

Cofinanțare:108.888,75 lei

Data începerii proiectului: 11.12.2020

Data finalizării proiectului: 08.06.2021

Numarul contractului de finanțare: Nr. M2-1846 din 10-12-2020

Date de contact:

Pers.contact: MIHALACHI FLORICA, 

Telefon: 0764818433, www.onvira.ro, mail: sconviraprest@yahoo.com


Website MFE | Ministerul Fondurilor Europene

10 ANI DE EXPERIENTA

SC Onvira Prest SRL este o companie cu peste 10 ani experienta in domeniul comercializarii si reciclarii paletilor noi si second hand de toate dimensiunile.

RECICLARE

Societatea noastra, este AUTORIZATA pentru colectarea si recilarea PALETILOR, EURO PALETILOR si AMBALAJELOR DIN LEMN.

COMERCIALIZARE

Societatea noastra comercializeaza, colecteaza si distribuie paleti de toate dimensiunile, noi si second-hand. Pentru cantitati mari asiguram si transportul paletilor la destinatie.

TRASABILITATE

Reciclam si oferim trasabilitate pentru ambalaje din lemn. Preluam responsabilitatea si reciclam in numele acestora ambalaje necesare si asumate pentru fondul de mediu.

SC Onvira Prest SRL colecteaza si comercializeaza paleti lemn de diferite tipuri și dimensiuni !!!

Despre compania noastra

SC Onvira Prest SRL este operator economic autorizat pentru colectarea si valorificarea deseurilor de ambalaje din hartie, carton, PET, plastic (HDPE, PVC, LDPE, PP, PS) si metale (otel, aluminiu, fier vechi), cu punct de lucru în Adjud, str.Ecaterina Teodoroiu, Nr. 6

Citeste mai mult despre noi

Modalitatea de lucru

Colectare

Colectarea se face cu mijloace de transport proprii, din orice depozit, dupa programul indicat de fiecare client. Toti paletii colectati sunt triati de personal calificat, pe categorii si grade de uzura. Paletii buni sunt stocati pe dimensiuni si referinte, iar cei deteriorati sunt reparati in atelier in vederea reconditionarii.

Reparare

Compania noastra executa repararea paletilor deteriorati, in atelierul propriu, cu utilaje specifice acestei activitati, utilizand materiale si piese originale. Dupa aceasta operatiune ei vor fi repusi in circuitul economic.

Livrare

Livrare se face de asemenea cu mijloace proprii si/sau cu cele ale clientului, produsele ajungand in cel mai scurt timp in depozitul clientului, fiind gata de reintrarea in circuitul economic.

Cauti un colaborator de succes pentru afacerea ta ?

Pentru colaborare sau informatii suplimentare iti stam la dispozitie, nu ezita sa ne contactezi!

CE SERVICII OFERIM?

DE CE SA LUCREZI CU NOI

Experienta si profesionalism

Avem 10 ani experienta in domeniul comercializarii paletilor noi si second hand de toate dimensiunile.

Echipa fantastica

Avem o echipa fantastica gata sa iti ofere tot timpul solutii noi pentru a sustine un mediu inconjurator cat mai sigur si cat mai curat.

Misiunea noastra

Preluarea responsabilitatilor de mediu pentru clientii nostri reprezinta, pe langa conformarea cu legislatia aferenta, un pas important in educarea societatii si protejarea mediului

Colaborare exceptionala

Iti stam la dispozitie, nu ezita sa ne contactezi!

Satisfactie maxima

Avem certitudinea ca veti fi mai mult decat multumiti de colaborarea cu echipa noastra avand in vedere valorile care stau la baza companiei.

5 MOTIVE PENTRU CARE SA NE ALEGI

Seriozitatea de care dam dovada in relatia noastra cu clientii au facut sa fim unul dintre cei mai dinamici operatori pe piata transferului si preluarii responsabilitatii in domeniul ambalajelor si deseurilor de ambalaje.
Cu o echipa tanara si dinamica, SC ONVIRA PREST SRL se impune prin experienta și profesionalism, oferind tot timpul solutii noi pentru a sustine un mediu inconjurator cat mai sigur si bineinteles cat mai curat.
Oferim cele mai eficiente servicii de transfer de responsabilitate in domeniul paletilor din Romania.
Suntem o companie construita pe principii solide care sa produca eficienta partenerilor nostri
Clientii de pana acum au fost incantati ca ne-au ales ca si parteneri si la fel va fi si in cazul dumneavoastra!